Web Toolbar by Wibiya

luni, 19 octombrie 2015

Trufe de ciocolata cu ardei iute si visine confiate


Daca vreti sa incercati ceva deosebit aceste trufe sunt cele mai potrivite. Sunt usor de facut si nu va trebuiesc prea multe ingrediente. Ideea mi-a venit datorita ingredientelor propuse de Cristina - Retelele lui Panacris pentru luna septembrie a provocarii Cutia misterelor

Ingrediente:

200 g ciocolata 
200 g smantana lichida
1/2 lingurita boia de ardei iute
100 g cacao
visine confiate

Preparare:

Se incalzeste smantana pana ajunge la punctul de fierbere. 
Se pune smantana fierbinte peste ciocolata si boiaua de ardei


Se lasa cateva secunde apoi se amesteca pana cand ciocolata se dizolva.
Bolul se acopera cu folie de plastic si se da la frigider peste noapte.


Cu ajutorul unei cupe mici de inghetata sau a unei lingurite se portioneaza ciocolata.


In aceste bilute de ciocolata se pune cate o visina confiata si apoi se formeaza trufele. Va sfatuiesc sa folositi manusi pentru aceasta operatie, altfel o mare parte din ciocolata va ramane pe maini.


Rulati trufele prin cacao si puneti-le pe o farfurie sau o tava cu hartie de copt. Se dau la frigider pana se intaresc putin. 
Puteti sa imbracati trufele in ciocolata topita, alune sau nuci coapte si maruntite. Se pastreaza in frigider sau pot fi congelate, dar se servesc la temperatura camerei. Sunt potrivite pentru cadouri daca vreti sa faceti o bucurie cuiva drag.


Enjoy!


2 comentarii: