Web Toolbar by Wibiya

joi, 19 februarie 2015

Clatite daneze cu ciocolata


Clatitele daneze sau Aebleskivers asemanatoatoare gogosilor ca forma si textura sunt la un desert traditional in Danemarca, mai ales in preajma Craciunului. Desi, la prima vedere ai zice ca sunt gogosi, aluatul este asemanator clatitelor americane. Se gatesc intr-o tigaie speciala din fonta prevazuta cu 7 sau mai multe adancituri in care se pune aluatul si se coc pe aragaz.
In plus ai nevoie de niste ace de tricotat sau frigarui de bambus si putina finete. Traditional aluatul este condimentat cu scortisoara si nucsoara si sunt umplute cu mere. Puteti insa incerca sa le umpleti cu orice fel de gem, unt de arahide, miere, chipsuri de cocolata sau le puteti lasa simple. Eu de data asta le-am umplut cu crema de ciocolata si le-am pudrat cu zahar. Clatitele daneze sunt usor crocante la exterior si moi si pufoase la interior. Imi place tare mult sa ma uit cum se transforma in tigaie, este ca  si cum as face o magie.

Ingrediente:

1 1/2 masuri faina
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita praf de copt
1/4 lingurita sare
1/2 lingurita scortisoara
1/2 nucsoara proaspat razuita
1 1/4 masuri lapte batut
2 oua
1 masura smantana fermentata
crema de ciocolata pentru umplut
zahar pudra

Preparare:

Intr-un bol se amesteca toate ingredientele uscate.


 In altul mai mare se amesteca toate ingredientele lichide.


 Se cern ingredientele uscate peste cele lichide si se amesteca cu un tel pana se combina.


Se pune tigaia la incins, la foc mediu si se pune cate 1-2 picaturi de ulei in fiecare gaura. Se pune aluatul cu o lingura pana la jumatate, se pune umplutura si apoi se toarna din nou aluat pana se umple gaura.


Se lasa sa se coaca putin si se intorc si pe cealalta parte cu ajutorul a doua frigarui de bambus sau a doua ace de tricotat. Se lasa bilele sa se sigileze si apoi se intorc din nou pana se rumenesc bine pe toate partile.


 Ca sa va iasa perfect rotunde, trebuiesc rotite frecvent, in acest fel se sigileaza si se creeaza un gol in centru.


Se servesc fierbinti pudrate cu zahar, iar daca ati optat sa le faceti simple puteti servi clatitele daneze alaturi de dulceata preferata.

Enjoy!



Un comentariu: